La primul meci pe banca lui ASA Târgu Mureș, Cristi Pustai a reușit să pună capăt seriei CFR-ului de 7 victorii consecutive.
Cristi Pustai este unul dintre antrenorii care sperie CFR-ului. În carieră, fostul antrenor al Pandurilor și Gaz Metanului a pierdut o singură dată împotriva „feroviarilor”. După despărțirea de Pandurii, Pustai a revenit în echipamentul de antrenor, de această dată în cel al lui ASA Târgu Mureș.
Debutul a fost cum nu se poate mai bun. Victorie cu 2-0 în fața unei echipe care câștigase ultimele 7 meciuri din competițiile interne. Pustai își felicită jucătorii și speră că această victorie va aduce și altele:
„A fost un meci foarte greu, dar cred că un meci foarte frumos, între două echipe foarte bune. Am reușit să oprim seria foarte bună a echipei adverse, veneau după 7 victorii, și sunt foarte fericit că am reușit să recuperăm repede mingea. Eu sunt bucuros că nu am primit gol și pentru ce ne așteaptă în viitor, acest rezultat ne vine foarte bine”, a declarat Cristi Pustai la Look TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER